Romla – cremă cu anestezic local (pentru ameliorarea durerii la analize, vaccin)

Bună, dragi mămici cu pitici! Astăzi mă adresez vouă în mod special pentru că, sunt nerăbdătoare să împărtășesc cu voi un pont. În urmă cu aproximativ un an, am aflat de pe un grup de mămici despre Romla, o cremă cu anestezic local, care ameliorează durerea la recoltarea de analize, vaccin sau orice fel de înțepătură. Această cremă amorțeste temporar pielea din zona în care este aplicată. Vă dați seama că m-am bucurat să aflu că există o astfel de cremă și am zis că trebuie să o cumpăr neapărat, să o avem în caz de nevoie.

După cum bine știm, uneori micuții noștri trebuie să facă vaccinuri și diverse analize chiar în maternitate, la scurt timp după ce au venit pe lume. Pentru noi, mămicile, este foarte neplăcut să ne vedem puiul că suferă fără să putem face ceva pentru a îl ajuta.

Îmi era groază de fiecare dată când trebuia să merg cu cei mici ai mei la analize. Îmi doream să pot să le iau cumva durerea. Să nu îi mai văd plângând când asistenta bagă acul în venele lor firave, să nu îi mai înțepe de 3 ori pentru a le lua sânge o dată, din cauză că ei, de teamă că o să îi doară, vor trage mânuța.

Romla, cremă cu anestezic local
Romla – cremă cu anestezic local (pentru ameliorarea durerii la analize,vaccin)

Acum vreo două luni am fost la medicul pediatru cu cei mici și ne-a recomandat un set de analize de prevenție. Era pentru prima dată când nu mă mai speria gândul că trebuie să mergem la laborator pentru a le lua sânge copiilor. Eram nerăbdatoare să testăm crema și aveam încredere totală că va funcționa. În dimineața cu analizele, cu aproximativ 15 minute înainte de a pleca de acasă le-am aplicat copiilor cremă, pe zona care urma să fie înțepată. Pentru că nu știam sigur din care mână o să se facă recoltarea, le-am pus cremă la ambele mâini. Pentru a aplica crema am urmat instrucțiunile de mai jos.

cremă cu anestezic local
Romla
cremă cu anestezic local

Când am ajuns la laborator am dat jos pansamentele de pe mâinile copiilor, am șters crema cu un șervețel și am intrat în cabinetul unde se făcea recoltarea. Ai mei copilași erau relaxați, doar la gândul că nu o să îi doară. Se vedea că nu le este frică, cel mic a fost primul care s-a așezat cu încredere pe scaun. În momentul în care asistenta se pregătea pentru recoltare, recunosc că am simțit puțină neliniște, mă gândeam că poate totuși o să îl doară…:( . Însă am urmărit cu atenție toate mișcările asistentei și reacțiile lui P, și m-am liniștit imediat după ce acul i-a intrat în venă, am observat că nu a tras mâna absolut deloc, semn că nu simte nimic. După ce a adunat suficient de mult sânge în prima eprubetă, a pus una nouă și la scurt timp după asta, sângele nu mai venea bine. Așa că a fost nevoită să miște acul pentru a găsi o poziție mai bună în care sângele să curgă bine din nou. Când am văzut că mișcă de zor acul în vena celui mic, chiar am rămas uimită să văd că el era foarte liniștit, nu îl deranja nimic. Mi-am zis: Wooow, asta da cremă minune!! Pur și simplu nu îmi venea să cred ce văd.

La băiatul cel mare a fost exact la fel, i-am mișcat și lui acul în venă de câteva ori si totul a fost super ok, nicio durere, niciun discomfort! La o luna distanță mi-am făcut și eu un set de analize, așadar am testat și pe mine crema. Vedeam cum intră acul în venă dar nu simțeam deloc!

Important!!! Este recomandat să citiți prospectul și instrucțiunile de aplicare înainte de a folosi crema, sau și mai bine, să vă consultați cu medicul pediatru/cel de familie.

În caz că vreți să cumpărați și voi această cremă, eu am găsit-o în farmaciile Help Net, prețul a fost de 50 de lei pentru 1 tub de 30 g.

În concluzie, mă bucur foarte tare că am găsit această cremă care ameliorează durerea la recoltarea de analize. Sper să nu o folosim prea des, însă la nevoie mă bucur că o avem și este atât de eficientă.

Sper să vă fie de folos acest articol, iar crema să fie eficientă pentru micuții voștri, să nu mai plângă niciun copil la recoltarea de analize.

Vă pup! Sănătate multă vă doresc atât vouă cât și celor mici! :)

Leave a Reply

~X( ~:> o=> o-> o-+ m/ b-( ^:)^ ^#(^ [-X [-O< [-( X_X X( O:) L- I-| B-) @};- @-) >:P >:D< >:/ >:) >-) =P~ =D> =; =:) =)) =(( <:-P <):) ;;) ;)) ;) :| :wink: :twisted: :roll: :oops: :o3 :o) :mrgreen: :idea: :evil: :cry: :coffee: :bz :blushing: :arrow: :ar! :^o :X :P :D/ :D :@) :?: :? :> :-| :-x :-w :-t :-ss :-q :-o :-j :-h :-c :-bd :-S :-P :-O :-L :-D :-B :-@ :-?? :-? :-< :-/ :-)) :-) :-( :-& :-$ :- :* :)] :)>- :)) :) :(|) :(( :( :!: :!! 8-} 8-| 8-X 8-O 8-> 8) 3:-O /:) **== (~~) (:| (*) (%) %-( %%- $-) #:-S #-o