3 idei pentru un mic dejun sănătos

Un mic dejun sănătos furnizează corpului energia și nutrienții de care are nevoie pentru a funcționa eficient pe parcursul zilei. De aceea este important ce alimente alegem să consumăm la micul dejun. Este recomandat să evităm alimentele procesate, bogate în zahăr și grăsimi nesănătoase și să optăm pentru alimente naturale, bogate în nutrienți.

Printre alimentele preferate de noi la micul dejun se află ouăle în combinație cu legume proaspete, iaurtul simplu sau în combinație cu fructe și semințe. Am adunat câteva poze cu variante de mic dejun din ultima vreme pentru a le împărtăși cu voi.

Ouă

Ouăle sunt o sursă excelentă de proteine de înaltă calitate, ceea ce înseamnă că conțin aminoacizi esențiali de care avem nevoie pentru a susține funcțiile corpului nostru. Pe lângă proteine ouăle mai conțin vitamine și minerale. Ouăle sunt printre cele mai hrănitoare alimente cunoscute. Consumul de ouă la micul dejun ne ajută la mentinerea senzației de sațietate pentru câteva ore bune.

Obișnuiesc să pregătesc cel mai des ochiuri de ou (preferatele soțului și ale celui mic). Mie îmi place destul de mult și omleta pe care o fac cu legume. Iar ouăle fierte au fost și ele destul de cerute de cei mici în ultima perioadă. Variante de pregătire a ouălor avem destule, ceea ce e bine pentru că în felul acesta nu ne plictisim de ele.

Mai jos, după cum se poate vedea avem: varianta 1: ochi de ou cu pâine prăjită, pastă de avocado, oregano și roșii cherry. Iar cea de-a doua variantă: ou fiert cu pâine prăjită, cremă de brânză, castraveți și ardei gras.

mic dejun sănătos

Iaurt

Iaurtul este o alegere excelentă pentru un mic dejun sănătos, deoarece este bogat în proteine, calciu și alți nutrienți importanți. Printre cele mai importante beneficii ale consumului de iaurt se numără: îmbunătățirea digestiei și menținerea sănătății osoase, datorită conținutului de calciu.

Continue reading →