Bucuria este mai mare atunci când o dai mai departe

Mai sunt foarte puține zile până la Crăciun!  ? Îmi place să împodobesc bradul și casa în spirit de sărbătoare iar anul acesta, fiind recent mutați în căsuța noastră cea nouă vreau mai mult ca de obicei să îmi suprind oaspeții într-un mod plăcut, să ne amintim cu drag peste ani și ani acest Crăciun special. Astăzi am profitat de timpul liber pe care l-am avut și am fost la o sesiune de shopping la Centrul Comercial Auchan, în căutare de cadouri pentru cei dragi, decorațiuni pentru casă și o ținută pentru Ajunul Crăciunului :)

Am fost plăcut surprinsă de programul de Crăciun care se desfașoară în centrul comercial, și anume: zilele de miercuri sunt Zilele Primește și dăruiește bucuria! În aceste zile, Happy Team va împărți bucurii dulci, creative și inspiraționale: Răvașul Bucuriei. Vizitatorii centrelor vor primi 2 răvașe de culori diferite: astfel, răvașul verde este pentru persoana care îl primește iar cel roșu este surpriza dăruită unei alte persoane aflate în apropiere cu care va dori să împărtășească aceeași bucurie de a fi surprins.

Zilele de sâmbătă sunt dedicate distracției. Culoarele centrelor comerciale vor fi animate de spectacole de teatru, parade de Crăciun, coruri de colindători, dar și ateliere de jucării, omul de zăpadă și elful lui Crăciun și decorații animatronice. Moș Crăciun împreună cu spiridușii așteaptă copiii cuminți în zona special amenajată. Iubitorii de amintiri își pot face fotografii împreună cu cei dragi în cabina foto din centrele comerciale. Continue reading →

Cele mai trendy verighete pentru bărbați

Mulți bărbați nu poartă inele până la căsătorie și de obicei aleg design-uri cu benzi simple, executate din aur galben cu finisaje lucioase. Însă există și o categorie de bărbați care sunt atrași, ca și femeile, de inelele cu pietre.

La ora actuală, se pare că se înregistrează tot mai multe cereri și pentru verighete cu pietre destinate spre a fi purtate de către bărbați. Firește, încrustarea unor cristale negre aduce un cost suplimentar, dar merită din plin, deoarece inelele de nuntă accesorizate cu pietre au un farmec aparte, putând scoate cu ușurință orice individ din anonimat.

Bijutierii din atelierele ATCOM pot țintui diamante negre pe benzile de nuntă pentru bărbați, la cererea clienților. Un model simplu, de expresie minimalistă, de verighetă sau inel de logodnă  cu câte o piatră poate fi o alegere inspirată pentru cuplurile care nu doresc ceva foarte sofisticat, dar pentru care calitatea execuției și a materialelor reprezintă o prioritate.

verighete

Dacă verighetele cu pietre pot părea prea pretențioase pentru unii, domnii au la îndemână și posibilitatea de a-și personaliza verigheta cu un text preferat, în limita a 15 caractere. Simbolurile grafice, desenele inspirate de tatuaje, data căsătoriei sau doar numele persoanei iubite pot constitui de cele mai multe ori variante inspirate. ATCOM vă oferă servicii de gravură verighete  gratuite. Tot ce trebuie să faceți este să le indicați exact ce doriți să graveze, la interior sau pe partea exterioară, vizibilă.

This entry was posted in General.

Cum să porți sandale toamna

De regulă, sezonul pentru purtat sandale este prin excelență, vara. Totuși, cum lumea modei nu este lipsită de controverse, la început de toamnă încă ne mai putem bucura de confortul unor sandale lejere, în tendințe. Acest articol își propune să rezolve dilema accesorizării ținutelor din această toamnă cu diverse modele de sandale.

Poate că nu pare tocmai practic ca în zilele mai răcoroase să asortăm un pardesiu supradimensionat cu niște sandale cu barete, însă la Săptămâna Modei nu este exclus să vedem așa ceva. Septembrie este mai mult o lună de tranziție, așa că încă ai ocazia să îți răsfeți picioarele și totodată, să îți descoperi pedichiura fabuloasă. Iar dacă ești adepta stilului casual-sport, în zilele însorite, poți opta cu succes pentru o pereche de sandale albe Calvin Klein de tip birkenstock, cu talpa joasă, comodă.sandale toamna

Pe masură ce temperaturile scad, vom mai adăuga câte un articol vestimentației: o jachetă din piele, un palton mai subțire într-o nuanță pastelată, o geacă în tendințe. Însă  putem păstra sandalele, atâta timp cât adaugăm și o pereche de șosete. Șosetele și ciorapii cu texturi luxuriante ori cu print-uri geometrice, merg de minune cu o pereche de sandale cu barete groase.

Spre sfârșitul lunilor de toamnă, când încă nu se înregistrează temperaturi sub 0 grade, sandalele pot fi înlocuite cu niște botine decupate la vârf, mai ales dacă nu petreci mult mergând prin frig. Alegerea îți aparține și trebuie să iei în considerare și factorul legat de confortul termic, care este diferit de la persoană la persoană.

This entry was posted in General.