Bucuria este mai mare atunci când o dai mai departe

Mai sunt foarte puține zile până la Crăciun!  ? Îmi place să împodobesc bradul și casa în spirit de sărbătoare iar anul acesta, fiind recent mutați în căsuța noastră cea nouă vreau mai mult ca de obicei să îmi suprind oaspeții într-un mod plăcut, să ne amintim cu drag peste ani și ani acest Crăciun special. Astăzi am profitat de timpul liber pe care l-am avut și am fost la o sesiune de shopping la Centrul Comercial Auchan, în căutare de cadouri pentru cei dragi, decorațiuni pentru casă și o ținută pentru Ajunul Crăciunului :)

Am fost plăcut surprinsă de programul de Crăciun care se desfașoară în centrul comercial, și anume: zilele de miercuri sunt Zilele Primește și dăruiește bucuria! În aceste zile, Happy Team va împărți bucurii dulci, creative și inspiraționale: Răvașul Bucuriei. Vizitatorii centrelor vor primi 2 răvașe de culori diferite: astfel, răvașul verde este pentru persoana care îl primește iar cel roșu este surpriza dăruită unei alte persoane aflate în apropiere cu care va dori să împărtășească aceeași bucurie de a fi surprins.

Zilele de sâmbătă sunt dedicate distracției. Culoarele centrelor comerciale vor fi animate de spectacole de teatru, parade de Crăciun, coruri de colindători, dar și ateliere de jucării, omul de zăpadă și elful lui Crăciun și decorații animatronice. Moș Crăciun împreună cu spiridușii așteaptă copiii cuminți în zona special amenajată. Iubitorii de amintiri își pot face fotografii împreună cu cei dragi în cabina foto din centrele comerciale. Continue reading →

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...