Sarcina și micile sale neplăceri

Hello-hello! Astăzi o să ieșim puțin din zona de beauty și o să vorbim despre sarcină și micile sale neplăceri. Cu siguranță, sarcina este o perioadă minunată din viața oricărei femei, perioadă ce oferă clipe frumoase. Din păcate există și femei care se simt rău mai ales la începutul acesteia sau  chiar pe tot parcursul sarcinii. Eu mă număr printre norocoase; la început am fost mult mai sensibilă (să spun așa), dar nu mi-a fost rău de-a binelea. Știam foarte ușor dacă un anumit fel de mâncare o să îmi pice bine sau nu, doar uitându-mă sau gândindu-mă la el.

Dureri de spate in sarcină

Dureri de spate in sarcină

Totul a decurs bine și frumos (și încă este așa, acum la 33 de săptămâni)  însă există (inevitabil) și unele neplăceri și multe alte chestii de care îmi este dor și îmi cam lipsesc. Prea mult nu mai durează nici perioada asta de neplăceri căci toate au un început și un sfârșit, nu?
Continue reading →

Sarcină, săptămâna 25

Hello şi La mulţi ani! (cu întârziere)….

Astăzi, pentru că bebe a fost extrem de activ încă de dimineaţă când eu încercam să mai dorm… :D, am hotărăt să fac această postare şi să vă spun câte una-alta despre cum decurg lucrurile până acum.

Deeeci…azi dimineaţă pe la ora 9 şi ceva, îl simt pe bebe că se mişcă. Nimic neobişnuit în asta, doar că de fiecare dată (când stau în pat şi există posibilitatea să nu îi placă cum stau) îmi pun întrebarea dacă se mişcă pur şi simplu sau ceva nu e ok ( poate îi “strivesc” năsucul sau o mânuţă, un picioruş :) ) şi prefer să îmi schimb poziţia. Dacă nu se opreşte, înseamnă că pur şi simplu e în formă.

saptamana 25 de sarcina

saptamana 25 de sarcina

Aşa… Pun mâna pe burtică, îi fac puţin dragă-dragă şi sper să mă lase să dorm în continuare. Se mişcă din nou. Mă întorc pe partea stângă. Nimic. Încerc pe spate. Degeaba. Înapoi pe dreapta. Bineee, deci bebe are chef de joacă şi de făcut mişcare. Încep să mă joc cu el. Imediat simte când ţin mâna pe burtică şi dă exact acolo unde o ţin.

Continue reading →