Noi bijuterii handmade

Despre mine, pot spune că îmi place să gătesc, să scriu pe blog, îmi place fotografia, iubesc plimbările în aer liber alături de cei dragi, ador Grecia și mă relaxează confecționarea bijuteriilor handmade. Provocarea constă în găsirea timpului necesar pentru a le face pe toate, ceea ce nu e chiar așa simplu precum pare, ha-ha! Mai ales dacă adaugi pe lângă toate astea, casă, copil, soț și o grămadă de multe alte lucruri, care cu sigurantă nu vă sunt nici vouă necunoscute :) .DSC_4490

Încerc, pe cât posibil să mă împart și să îmi fac timp pentru toate. M-am reapucat recent de bijuterii handmade, sper să mă țin de treabă. Ieri mi-am înșirat toate mărgelele, biluțele și tot ce ține de mărgelit și spre surprinderea mea, David și-a pierdut repede interesul pentru ele, ceea ce e bine și înseamnă că pot să lucrez și în prezența lui, lucru pe care nu l-am făcut până acum pentru că percepea materialele mele, drept mingi sau jucării și le arunca peste tot :)) . Bine, mai face asta și acum, dar numai câteodată și oricum nu rămâne nesupravegheat în prezența lor,  pentru că îmi e  frică să nu cumva să le înghită.
Continue reading →